Monthly Archives: December 2018

Cum ne influențează aerul din interior calitatea vieții și ce avem de făcut pentru a le îmbunătăți pe amândouă

 

Fie că vorbim de clădirile rezidențiale sau cele comerciale, aerul din interiorul lor ne influențează în mod direct calitatea vieții. Acest lucru este relevat de un studiu al Agenției pentru Protecția Mediului (EPA) din SUA, și de Agenția Daneză de Știință, Tehnologie și Inovație – care atenționează, totodată: aerul din interior poate fi de două ori mai poluat decât cel de la exterior. Din cauza calității aerului, atât viața personală cât și cea profesională au de suferit.

Potrivit specialiștilor, este necesar a fi obținut un echilibru – aerul venit din afară ne îmbunătățește calitatea vieții, atâta timp însă cât nu intră și zgomotul.

Cum poate fi aerul din interior mai poluat?

 

Clădirile moderne sunt proiectate și construite să aibă un consum redus de energie, fiind etanșe, lucru care împiedică ventilarea contribuind totodată la supraîncălzire și acumulare de umezeală.

Cu toate că pare greu de crezut, aerul din interior este, de multe ori, mai poluat decât cel de la exterior. Chiar și fără să pătrundă particule nocive de afară, atât prin fereastră, prin sistemul de ventilație, uși, trape de fum, casele și clădirile poluează: dioxidul de carbon pe care îl eliminăm când respirăm, folosirea plitelor cu gaz, detergenților, odorizantelor și chiar și temperatura prea ridicată, pot afecta calitatea aerului și, implicit, viețile celor dinăuntru.

Cum putem îmbunătăți aerul din interior

90% din timpul pe care îl petrecem este la interiorul clădirilor. În acest context, temperatura aerului, temperatura suprafeței camerei, circulația și umiditatea aerului, au un impact semnificativ asupra climatului interior și, per ansamblu, asupra calității aerului. De fapt, calitatea aerului este definită de 3 elemente:

 

  • concentrația de oxigen
  • temperatura aerului
  • prezența sau lipsa mirosurilor și a prafului

 

Într-o atmosferă viciată, în care aceste 3 elemente nu se află în echilibru, capacitatea de muncă scade, obosim mai repede și devenim nervoși. Mai mult – în timp, rezistența organismului nostru față de microbi scade considerabil.

 

Tot în baza unui studiu, de data aceasta al celor de la NASA, aflăm că aerul de la interior poate fi îmbunătățit atât prin aerisire periodică sau constantă, cât și prin intermediul unui număr cât mai mare de plante. Iar dintre cele mai bune pentru acest lucru, putem enumera: palmierul bambus, gerbera și dracaena.

Rezultate pozitive obțin și purificatoarele de aer cu filtru HEPA, care pot reține chiar și cele mai mici particule nocive.